pictură: Aurel Dan |
Genunchiu-mi
plec, iubito, ca orice păcătos,
când clopotul răsună, pe deal, la mănăstire,
sunt rob al poeziei, și rob a ce-i frumos.
Un vers, prelins ca fumul, mi se așterne-n pleoape,
condeiu-mi este arma, prea pașnică pesemne,
încărunțește versul și iar te simt aproape
când iarna lin coboară pe clopot și-n poeme.
Mi-e găurită talpa pingelei, pun blacheuri,
genunchiu-mi plec, rob ție și fără umilință.
De mult cu trista-mi viață, eu nu mai fac pariuri
și voi muri-ntr-o noapte, la propria-mi dorință.
când clopotul răsună, pe deal, la mănăstire,
sunt rob al poeziei, și rob a ce-i frumos.
Un vers, prelins ca fumul, mi se așterne-n pleoape,
condeiu-mi este arma, prea pașnică pesemne,
încărunțește versul și iar te simt aproape
când iarna lin coboară pe clopot și-n poeme.
Mi-e găurită talpa pingelei, pun blacheuri,
genunchiu-mi plec, rob ție și fără umilință.
De mult cu trista-mi viață, eu nu mai fac pariuri
și voi muri-ntr-o noapte, la propria-mi dorință.
demult cu trista-mi viata eu nu mai fac pariuri....frumos de trist!
RăspundețiȘtergereVa multesc mult pentru trecere si apreciere,
RăspundețiȘtergerecu adanc respect Mihai Hafia Traista