Elegie pentru linia ferată

Vreau iar să mângâi tandru trupul tău de fată
și să te strâng în brațe cu tot cu univers,
apoi să scriu poeme pe linia ferată
și trenul să oprească la fiecare vers.

De iasomie tufe vor înflori prin halte,
o ruță-mămăruță îți va zbura prin palmă,
fărămițând sărutul prin zările înalte
cu cioburi de oglindă din ceruri o să cearnă.

Iar sânii tăi de piatră vor invada feeric
privirea unor îngeri pe posturi de acari
cu cioburi de oglindă va ninge trist, siberic
pe linia ferată ce duce nicăieri.

Doi heruvimi de vată te-or aștepta la poartă
”Norocul să te bată pe unde ai de mers!”
Când totul va începe cu un ”a fost odată” -
Ca-n prima ta poveste și-n ultimul meu vers.