Mustangul

bunului meu prieten Eduard Antonian


Eu sunt mustangul stepelor divine
şi coama-n vânt mi-o port ca pe o ninsoare,
eu galopez prin visul neînceputelor fecioare,
pe mine mă nechează doar mânzele virgine.

Pe mine toamna mă cere, să fiu doar al ei
şi ploaia mă vrea, şi mă plânge...
Dar cum să fiu amantul ploii? Când prin sânge
îmi curge focul şi din ochi îmi scapără scântei.


Eu sunt cel neatins de ham şi fier,
eu sub poveri, nu-mi încovoi spinarea,
la drum purced doar când simt chemarea
în trupul meu de vânt şi cer.


Pe la răscruci eu nu voi da cu banul,
căci însuşi drumul îmi plânge sub copită,
iar clipa cea mai tristă îmi pare fericită...
Credeţi-mă vă rog! Eu sunt Edy Armeanul.