Niciodată pietrele

Niciodată pietrele

nu vor atinge
sânii fecioarei,
niciodată pietrele
nu vor strânge
coapsele femeii,
niciodată pietrele...
Niciodată!




Într-o seară
Manole, meşterul,
s-a îmbătat (bietul),
uitând s-o mai zidească
pe Ana,
după cum sta scris
să fie.


(de spaimă)
Cei „nouă meşteri mari,
calfe şi zidari”
fugiră care-n cotro.


(de supărare)
Ana
fugi şi ea
cu un crai
dintr-o altă legendă.


Au mai rămas
doar pietrele
şi Manole.
El, Manole,
se jură
în fiecare dimineaţă
(la cântatul cocoşilor)
că odată şi odată
tot o va zidi
pe Ana,
dar ele, pietrele,
nu-l cred.


Pietrele ştiu
că niciodată... 

  |